De ce votez? #14

O poveste despre teama, despre curaj. Evident, intamplata in zilele bune. Poate va e dor. Eu sigur nu-mi doresc acele zile idioate.

Într-un târziu reușesc să mă trezesc. Cu o durere de cap îngrozitoare. Iar am stat aseară cu băieții la o băută. Dar ce-am discutat? Aha, despre alegeri. Azi e duminică. Sunt alegeri. Prima dată în viața mea, pot să merg la alegeri. Dar ce naiba am discutat despre alegeri? Încep să-mi amintesc. Dacă e obligatoriu să mergem la alegeri. Nu e. Și dacă te pot obliga, cumva, să mergi la alegeri. Nici asta nu se poate. Clar, iar am pus țara la cale și am discutat vrute și nevrute. Și ce e tot la fel de clar e că, pe lângă durerea de cap, mai am și niște fluturi în stomac, dar nu de la dragoste.

Moldoveanul. Ăsta o să mă salveze. Moldoveanul cu butoaiele lui de murături. Vine în fiecare toamnă, cu două butoaie de murături. Din alea adevărate. Reușesc să mă ridic din pat și mă uit pe fereastră. Da, e acolo. Îmbrăcat cu șuba lui, cu căciula trasă pe cap, cu pantalonii lui de țăran. Doar cu bocanci, nu cu opinci. Mă gândesc la bărbatul Vitoriei Lipan. Sigur așa ar fi arătat și el. Și sigur, pe undeva, are și un baltag. Doar e moldovean plecat din sat să-și vândă produsele.

Reușesc să mă îmbrac și plec spre salvatorul meu. O sută de metri mi se par o sută de kilometri.

– Bună dimineața!

– Bună dimineața, domnul student.

Clar, m-a citit. În cartierul ăsta nu poți fi decât moldovean sau student. De fiecare dată când trec pe lângă el, mă întreb unde stă peste noapte. La câți moldoveni sunt în zonă, sigur stă la o rudă sau cunoscut de la el din sat.

-Niște moare îmi dați și mie?

– Aaa, domnul student a învățat până târziu? zice el, făcând cu ochiul.

– Da, până târziu. Și am amestecat materiile.

Bună invenție, murăturile astea moldovenești. Gata, mi-am revenit. Mănânc ceva și-s ca nou. Da, mănânc, numai să am ce. Mă duc la magazin. O conservă de fasole e tot ce doresc. Un afiș pe geamul magazinului îmi aduce aminte de alegeri. Nu se vând băuturi ”alcoholice”. Nu tanti, nu vreau băutură ”alcoholică”, că mi-am făcut stocul pe o lună. Vreau o conservă de fasole. Chiar și fără costiță sau cârnați. Bineînțeles că găsesc doar fără.

Bun. Ce mai am de făcut pe azi? Ia să mă duc pe la votare, să văd care e mișcarea. E ora prânzului deja, deci trebuie să fie ceva mișcare pe acolo.

Pustiu. Nimeni. Adică nimeni în afară de comisie și bărbatul plictisit în albastru de la intrare. Dau câteva ture, să văd dacă intră cineva. Nu intră nimeni. O tanti din Comisie citește o carte. Un nene bea ceva dintr-un termos. Cel în albastru nu mă bagă în seamă. Clar, nu prezint nici un pericol pentru actul electoral.

Dar ce caut acolo, de fapt? Nu ajunsesem la concluzia că nu e obligatoriu și că nu au cum să te oblige? Dar dacă, totuși? Începe să mi se strecoare ”ceva” în suflet. Măi să fie, că doar nu mi-o fi frică? Frică de ce? Da, se pare că e frică. Un pic, nu multă. Dar este. Dacă, totuși, o să-mi bage strâmbe la facultă? Ei, na. Ce să-mi bage, să mă pice? De asta mă ocup și singur. Note mici? Din nou, de asta mă ocup și singur. Și de fapt, de unde o să știe că nu votez, că doar sunt flotant. Și dacă află? Te pui cu ăștia? ”Ceva-ul” începe să crească. Și-mi spune ”Hai mă, ce contează? Te duci, votezi, ai scăpat. Te-ai găsit tu acum să faci pe marele răzvrătit?”

Mai stau. Mă mai gândesc. Mai dau o tură. Mai fumez o țigară. Cică țigara ar trebui să te liniștească. Aiurea. ”Ceva-ul” ăla continuă să crească. Băga-mi-aș. Chiar mi-e frică. Îmi bag picioarele și mă duc să votez. Îl rog pe bunicul meu să mă ierte, de acolo de sus. Lui nu i-a fost frică.

De aia mă duc ACUM la vot. Ca să nu mai ajung, nici eu, nici copilul, nepoții sau stră-nepoții mei să ne fie frică.

PS1: Pentru cine nu s-a prins, chestia de mai sus s-a petrecut înainte de 1989. Iar bunicul meu a fost un chiabur care a făcut închisoare pentru că nu a vrut să-și dea pământul la cooperativă.

PS2: Țigările erau ”Carpați” fără filtru. Și fiind ”înainte”, era cât se poate de normal să nu găsești conservă de fasole decât ”fără”. De fapt era o minune să o găsești și pe aia.

Da, intimidarea functiona. Acum o putem evita, ii putem intimida noi pe ei, sa le bagam spaima-n oase si pe ei in puscarii. Dar depinde de noi: ne e frica noua sau lor?

‘Guvernele ar trebui sa se teama de oamenii pe care-i conduc’. Intelepte cuvinte!

One Reply to “De ce votez? #14”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *